Search and Hit Enter

Anul 2020 și ”Revoluția” imbecilizării [RO]

Motto:

”Morţii sunt mai grei decât viii,

sau cel puţin aşa le par oamenilor”

Zaharia Stancu (”Șatra”)

Acum câteva zile, m-am oprit din scris după câteva rânduri – era perioada așa zisei Revoluții române. Știți, cea din decembrie 1989… M-am gândit – pe cine mai interesează subiectul și… ce anume să mai scriu?! Că au fost uitați cei adevărați? Că nici acum nu s-a aflat adevărul? Că încă apar impostori care susțin că au avut legătură cu evenimentele? Ba chiar unii au și certificate…

De fapt, cel mai mare impostor care profită de Revoluție este chiar președintele – cel despre care nici nu se știe exact ce anume a făcut în 1989! Și… de ce nu ar profita Iohannis de Revoluție, din moment ce un fost colaborator la Securității a prezidat condamnarea comunismului, după un dosar întocmit de fiul unui comunist de import, fost șef al catedrei de marxism-leninism la Universitate în anii 50, un fel de tartor ideologic, epurat de Dej după 1958?!

Deci, de ce să ne supărăm pe impostori? Mă uit și la ambasadorul SUA, Zuckerman, care tot condamnă ”baronii roșii” și comunismul – dar cum oare familia lui, emigrată din România, era în relații atât de bune cu liderul comunist Ion Iliescu?

Și, ca din întâmplare, îmi pun întrebarea – oare o fi vreo legătură de rudenie între Barbu Zaharescu – pe numele original Bercu Zuckerman – și distinsul ambasador „Eidriăn Sacărmen”, ca să-l citez pe Radu Tudor? Cum… ”cine a fost Barbu Zaharescu”?… Rector al Institutului „Maxim Gorki” din București în anii 50, membru CC al PCR până in 1974, ambasador în Argentina, Turcia, China și Vietnam în anii 50. Ehe, greucean, nu glumă! Familia lui Barbu Zaharescu-Zuckerman era din Bârlad, cam de pe unde era și familia distinsului ”ămeăricăn”.

De ”Revoluție” am aprins o lumânare pentru sufletul mare al fratelui Ioșka, zis Dan Iosif, pentru frumosul nebun Viorel Coiciu, pentru George Constantinescu, pentru Rebeca, m-am gândit la camaradul Codrin, o să sper în dreptate pentru Dorin Lazăr Maior, l-am citit pe Claudiu Iordache, am văzut postările cu prietenul Doru Mărieș. Și, nu, chiar dacă sunt un ceaușist convins, nu pot să nu-i prețuiesc pe Gelu Voican și Petre Roman – desigur, nu pentru toate cele, ci pentru laturile frumoase pe care le-am cunoscut în ei.

Și mai am un motiv pentru care fac apel la aceste nume și personalități – puteți să-i catalogați cum vreți, să-i numiți cum vă vine – dar un fapt trebuie să recunoașteți: NU sunt niște imbecili! Ceea ce nu pot spune despre imensa majoritate a actualilor lideri! Nu doar din România, ci de pe plan mondial!

De fapt, așa zisa Revoluție din România nu a fost ”confiscată” de grupările ”de pe cocioc” – ci anexată marii revoluții mondiale a imbecilizării, fază firească a societății de consum. Pe scurt, trebuia terminat cu ideile stupide ale socialismului – gen școlarizare gratuită și obligatorie, investiții majore în cultură sau în cercetare în bine omului de rând… Nu, lumea actuală te vrea imbecil, condiția de bază a unui bun consumator.

Altfel spus, despre Revoluția din decembrie 89 nu mai merită să vorbim, ci tema actuală și de viitor este ”Revoluția” imbecilizării, cea în curs de derulare – și în care 2020 a fost un an-cheie.

Mă gândeam zilele trecute – am trecut prin marele cutremur, prin așa zisa Revoluție, am trăit zilele execuției lui Nicolae Ceaușescu și spaima ”teroriștilor”, am asistat direct la mineriade, la nebunia primelor alegeri, la celebra intrare în Uniunea Europeană, în fine, le-am trăit direct pe toate! Dar, mărturisesc, așa an dement ca 2020 nu mi-a fost dat să trăiesc! De fapt, nici măcar nu mi-am imaginat că putem avea parte de așa ceva!

Sunt un pasionat al filmelor de dincolo de realitate, cu scenarii care imaginează situații extreme, șocante… Ce să mai, nici cu toate astea înmagazinate în memorie nu am crezut că vom apuca vreodată o suprapunere atât de… aberantă de imbecilizare și imbecilitate. Nu numai în România, ci la nivel mondial! Cazul pandemiei este capacul pus pe borcanul cu imbecilitate, așa cum ar trebui definită planeta oamenilor, actualmente.

Hai să ne gândim o secundă care este unicul adevăr irefutabil din combinația pandemiei: o gripă s-a răspândit în întreaga lume. Asta știm sigur! Ce nu știm sigur este… restul. O fi vorba de o gripă mai mult sau mai puțin periculoasă decât altele? Nu știm sigur, din sursele oficiale! De ce nu știm asta? Poate pentru că lumea întreagă a fost prea puțin preocupată să studieze gripele anterioare, cu toate că precedenta calamitate gripală, cea din 1919, a produs cel mai mare număr de victime umane din istorie!

Nu știm mai nimic clar despre tratamentele adecvate, dar nici despre prevenție! Iar organizațiile internaționale, în frunte cu OMS, au bâjbâit penibil – poate chiar criminal! – oferind cel mai jalnic spectacol al neputinței societății mileniului al III-lea!

Dar cel mai grotesc spectacol al imbecilității mileniului „progresului” l-au interpretat (probabil și scris) instituțiile politice internaționale și naționale. Adică, acele instituții care slujesc imperialismului mondial! Nu omului, nu dezvoltării societății – ci, dimpotrivă, imbecilizării!

De fapt, ele slujesc marelui vector de dezumanizare și imbecilizare! Scriam mai sus ”imbecilizare și imbecilitate”; observați corect – am dublat noțiunea!

Da, pentru că este un fenomen de tip Ouroboros, șarpele care își mușcă singur coada! Încercând să imbecilizeze populația planetei, ”deștepții” ajung să se transforme ei înșiși în imbecili! Sau să fie înlocuiți de imbecili! Demonstrația?

E suficient să priviți liderii Occidentului – ai SUA, ai Franței, ai Marii Britanii și așa mai departe… E destul să vedeți compromiterea ideii de demnitar, tăvălirea în orice noroi populist pentru câteva voturi și, vai, e destul să le ascultați discursurile, pregătirea…

Ce să mai zic de liderii NATO sau UE? De roboții cu discurs imprimat, sfidând nu numai logica și bunul simț – ci chiar faptul că omul căruia i se adresează are minte și a mai citit ceva în viața lui! Uitați-vă la alde Stoltenberg… ăsta-i om?! (vorba marelui gazetar Dan Mucenic, odihnească-se în pacea celor care nu au prins acest an dement!).

Ce să mai zic de Geoană… Vă dați seama, dacă ”Prostănacul” nostru a ajuns în fruntea ”celei mai puternice alianțe din istorie”, cam la ce nivel de inteligență și responsabilitate se ridică mega-coteria implicată în toate conflictele calde și reci de pe planetă?! Acela căruia îi plătea soacra chiria casei de protocol ocupată abuziv, acel personaj stupid filmat când lua plicul cu câteva mii de coco, acel frustrat care, deși știa că a pierdut alegerile dădea un spectacol de un penibil istoric al ”victoriei” – da, el e în fruntea celor care… „ne asigură securitatea”! Apropo – soțul celei cu plicul apare în carnețelele dementului cu orgiile sexual deviante din capitala ”celei mai mari democrație din lume”. Da, ăștia sunt prin fruntea lumii!

La fel ca și decrepitul aflat până de curând în fruntea „Guvernului Europei”, Comisia Europeană! Sau fostul șef al creditorului mondial FMI, Dominique Strauss-Kahn, arestat pentru agresiune sexuală şi sechestrare, acuzat și de angajarea de curve pentru petreceri deocheate; până la urmă a scăpat de toate acuzațiile – dar se pune întrebarea, dacă e nevinovat, atunci cât de bolnavă, cât de dementă e ”democrația” occidentală care l-a călcat în picioare în asemenea hal?!

Da, e la fel de dementă ca democrația care a dezlănțuit războaie în Orient, susținută de o presă care s-a pretat la a promova minciuni cu consecințe precum ucideri în masă, lovituri de stat, distrugerea unor țări, a unor situri istorice și culturale inestimabile, terorism și migrație, destabilizare continentală! Dar, sigur, aceasta e adevărata democrație, nu Vladimir Putin sau Xi Jin Ping care sunt, desigur, niște ”dictatori”!…

Ce, veți spune că l-am uitat pe perversul șef, Clinton, care făcea prostii de dezaxat mintal în biroul de unde este condusă ”lumea liberă” – și de unde se vrea a se instaura modelul de ”democrație” în lume? Nu, nu l-am uitat – dar îi găsesc circumstanțe… Păi să ai o nevastă ca Hillary, din a cărei corespondență dată în vileag rezultau conexiuni cu teroriștii Al Qaeda… zău așa, nu ați fi luat-o razna, precum Biluță cu Monicuța? Da, știu, era și urâțică, dar tot e bine că nu era bărbat, zic și eu, ca să-i mai iau apărarea președintelui SUA. Doar știți că țin cu Establishment-ul, am și eu acest defect!

Apropo de defecte – nu știu dacă ați remarcat, dar acești defecți din presa democratică, ”model de presă” pentru ”publicațiile de calitate” din România, l-au ucis de vreo 4-5 ori pe Kim al RPD Coreeană, l-au îmbolnăvit grav de câteva ori pe Putin, iar mai nou l-au divorțat pe Trump de Melania… Adică au informat corect opinia publică mondială despre ceea ce… NU s-a întâmplat niciodată!

Sau vă aduceți aminte cum goarnele NATO anunțau turbate că ajutoarele trimise de Rusia Italiei în Pandemie nu erau bune, iar în loc de medici Kremlinul a înțesat peninsula latinității cu un adevărat desant GRU? Ei bine, nu am mai auzit nimic despre asta, de vreo jumătate de an… Or fi cucerit rușii Italia între timp? Lasă că ne spun americanii și presa lor liberă!

Asta e lumea în care trăim, în care suntem ”integrați” datorită așa zisei Revoluții din Decembrie! O Revoluție folosită pentru a arunca românii în sarabanda imbecilizării mondiale!

Românii?!… Nu, nu faceți greșeala să îi confundați sau să îi comparați pe cei din 89 cu cei de acum! Românii de azi sunt cei care urmăresc ”reality show”-urile cu și pentru imbecilizați. Și pe care le imită, ca un popor devenit gregar!

Revoluția din 89?… O poveste care nu mai face de mult audiență, la care nu mai participă revoluționari, ci diverși impostori disperați că nu sunt băgați în seamă de show-uri pentru imbecili.

Revoluția din 89?… Vă dați seama că a ajuns să scrie despre asta unul ca Cartianu și să peroreze un „naționalist” de teapa lui Simion?!

Revoluția din 89?… Cu unul ca Iohannis președinte și unul ca Orban sau Cîțu, premier și președinte al liberalilor lui Radu Câmpeanu – nu mai zic de Brătieni! Cu un Ciolacu șef peste PSD-ul lui Iliescu și Năstase?! Cu miniștri greu știutori de limba română, domnind peste o mare de angajați politic?

Revoluția din 89?… Cu România ocupată? Cu România datoare vândută? Cu România fără proprietăți economice? Cu România care nu contează decât ca praștie pentru interesele altora? Cu limba română stâlcită chiar în discursuri oficiale?

Revoluția din 89? Dumnezeu să-i odihnească pe cei care au crezut în națiunea română și nu mai sunt printre noi – ferice de ei că nu au apucat să vadă imbecilizarea României.

Dumnezeu să-i odihnească și să-i ierte, că 2020 nu a fost vina lor!

2020 e o moștenire otrăvită, pentru viitorul unor nimeni în devenire.

Original: Dragoș Dumitriu – SPUTNIK

Tags: