steampunk heart
Uncategorized

DUBLĂ ISTORICĂ. David Popovici câștigă AURUL la 100m după un finiș incredibil

Începând cu 19:22, David a intrat în bazin pentru ultima sa cursă de la aceste Campionate Mondiale.

  • În toată istoria acestei competiții, un singur om a reușit să câștige probele de 100 și 200 metri liber la aceeași ediție și acesta este americanul Jim Montgomery, care a făcut acest lucru tocmai în 1973, la prima ediție a CM, desfășurată la Belgrad.

Pe culoarul al 4-lea, cel al favoritului, David a pornit bine și a reușit un finiș excepțional, întrecându-i în ultimele clipe pe francezul Maxime Grousset (47.64 – 23 de ani) și pe canadianul Liendo Edward (47.71 – 19 ani).

  • David a oprit cronometrul la 47.58 secunde, mărind ritmul exact când conta, pe final, în ultimele clipe.

David Popovici, a doua medalie de aur la Campionatul Mondial de la Budapesta: „Vă iubesc pe toți!”

  • „Nu mă așteptam, dar am luptat și am fost pozitiv pe parcursul cursei. Cred că sunt mai mândru de medalia de la 200 de metri liber. E doar începutul, avem foarte mult de muncă în fața noastră”, a fost reacția scurtă a lui Popovici, la interviul acordat în limba engleză.

Ulterior, în limba română, Popovici le-a transmis un mesaj spectatorilor români prezenți în sala de la Budapesta:

„Vă iubesc pe toți și mulțumesc pentru că v-ați uitat”, a spus Popovici, care a fost ovaționat la scenă deschisă de cei din tribune.

Source: GSP

Note:

Finala de 100 de metri a fost extrem de strânsă, iar românul a cîștigat-o printr-o rezistență psihică enormă.

David Popovici a întors al doilea, iar ultimii 50 de metri i-a parcurs cu 24,86, trecând în față cu trei secunde înainte de final.

În sport, statistica nu e trecut, ci viitor. Dacă au trecut 49 de ani de când niciun sportiv nu a reușit să facă ce a reușit David Popovici în această seară la Budapesta, dubla mondială la 100 și la 200 de metri, asta nu e întâmplător. Cele două probe cer calități asemănătoare, dar au și diferențe majore.

Presiunea la 100 de metri, unde nu mai poți repara nimic, este nepereche în sportul mondial. Suta de la atletism se mai compară, ca perfecțiune a cerințelor.

Dovada presiunii este faptul că, în finală, aproape toți sportivii au fost sub timpii din semifinale. Cu atât mai importantă este medalia de aur adjudecată de David Popovici, la doar 17 ani.

  • Cursa a fost un thriller groaznic de suportat, dovadă că cei mai buni 50 de metri finali nu i-a reușit nici unul dintre cei trei medaliați, ci chinezul Zhanle Pan, cu 24,84.

David a trecut în fața francezului Grousset cu trei secunde înainte de final. A cîștigat cu 47,58 de secunde, Grousset terminînd al doilea, cu 47,64 de secunde.

Să faci asta la 17 ani poate fi ușurința tinereții. Să fii singurul care reușește asta după 49 de ani e caracter.

A románok kétszeres világbajnok úszója nagyon szereti Magyarországot

Mi a világbajnoki címeihez, David Popovici pedig a budapesti vb-rendezéshez gratulált az NSO Tv-nek adott interjúján keresztül. A 100 és a 200 méteres gyorsúszás újdonsült, 17 éves bajnoka azt is elmondta, nagyon szereti Magyarországot, s mivel a szomszédban van, ezért nagyon sokan el tudtak jönni szurkolni neki hazájából, Romániából.

Emellett beszélt arról is, hogy milyen visszajelzéseket kapott az elképesztő teljesítménye után, s kik a legnagyobb nevek, akik gratuláltak neki.

Source: Nemzeti Sport Online

Nyert az a 17 éves román David Popovici, aki a rajttól kezdve a fordulón át mindent elrontott a futamában, emiatt a világcsúcstól is messze járt (47,58-at úszott), mégis az első lett a legelső, 49 éve rendezett – 1973-as – világbajnokság óta, aki megnyerte a 100 és a 200 gyorsot is: akkor az amerikai Jim Montgomerynek sikerült ugyanez.

Popovici egyébként végtelen intelligens srác, és végre a román sajtó is rájött, hogy mit csinál, mert a 100 gyors után egy román újságíró sem kérdezte őt (még nem is közvetítették Romániában a döntőjét), most egész stábok érkeztek Budapestre miatta…

  • Translated:

The winner is David Popovici , a 17-year-old Romanian who ruined everything in his race from the start to the end of the race, so he was far from the world record (he swam 47.58), yet he became the first, staged 49 years ago – 1973 – since the World Championships, who also won the 100 and 200 fast: then the American Jim Montgomery did the same. Popovici is an infinitely intelligent guy, and finally the Romanian press realized what he was doing, because after the 100 fast, no Romanian journalist asked him (his final had not even been broadcast in Romania), now whole staff have arrived in Budapest because of him…

Source: EUROSPORT.HU