Cu toate că românii au acces la tot mai multă informaţie privind starea lor de sănătate fizică şi psihică, cu toate că au posibilităţi materiale pentru un stil de viaţă mai sănătos şi investesc din ce în ce mai mulţi bani în această direcţie, vârsta la care starea lor de sănătate fizică şi psihică se deteriorează este din ce în ce mai scăzută.

Oamenii nu mai sunt bine cu ei, adică în armonie cu propria lor persoană, fiindcă îşi pierd pe zi ce trece tot mai mult echilibrul dat de măsură. Întotdeauna ce este prea mult sau prea puţin, duce la dezechilibru, iar în cazul de faţă, societatea se îndreaptă spre prea mult şi fără măsură. Oricât şi orice ar avea, oamenii nu se mai satură şi nu le mai ajunge. Vor din ce în ce mai mult, iar faptul că nu reuşesc să obţină tot ce îşi propun, le generează frustrare şi un sentiment de neputinţă. Acest sentiment izvorăşte din frustrarea dată de diferenţa între ,,cine” şi ,,cum” sunt şi ,,cine” şi ,,cum” ar vrea să fie, adică diferenţa dintre idealurile pe care oamenii le au şi încearcă să le atingă, şi rezultatele pe care le obţin, ceea îi aruncă nu numai într-un carusel al vitezei, al suprasolicitării, în superficialitate, stres, insomnie, anxietate, depresie, oboseală, surmenaj şi stări de boală care răpesc vieţile unor oameni din ce în ce mai tineri, dar duce şi la o degenerare a relaţiilor de prietenie, familiale, de dragoste, parentale şi, în general, sociale.

Din păcate şi în realitate, majoritatea idealurilor pe care oamenii se străduiesc să le atingă, nici nu au de-a face cu nevoile lor reale, ci iau naştere din comparaţia pe care pe care ei înşişi o fac cu ,,modelele” promovate în mod exagerat de către familie, prieteni, colegi, vecini şi mass-media. Comparaţia generează sentimente de inferioritate, invidie şi gelozie, ură şi răutate, ceea ce contribuie semnificativ la centrarea pe propria persoană. Sensul oamenilor a depăşit demult graniţele lui ,,a fi” – de folos societăţii şi a ,,evoluat” spre nemărginirea şi inimaginabilul lui ,,a avea” – cât mai mult din ,,ce şi cât” au toţi oamenii care îi înconjoară: bani, bunuri materiale, putere, succes, faimă, imagine, admiraţie, frumuseţe fizică, tupeu, oameni pe care să-i pună în slujba lor (ca să nu spun oameni pe care să îi folosească în interes personal), etc.

Prin comparaţie, oamenii au uitat să fie mulţumiţi cu ceea ce au şi să-şi exprime recunoştinţa, au uitat să se bucure de lucrurile simple, şi au început să fie din ce în ce mai nemulţumiţi şi să dorească din ce în ce mai mult, în fiecare ceas şi în fiecare clipă, pierzând astfel din vedere bucuria lui ,,a fi” – sănătos, de folos celor care au nevoie de sprijinul lor şi societăţii care are nevoie de abilităţile lor. Practic, de la sentimentul comunitar care vizează contribuţia la binele comun, al prieteniei, al relaţiei de cuplu, al familiei, al comunităţii şi al întregii societăţi, omenirea a transces spre interesul personal, în care din ce în ce mai mulţi oameni rămân încapsulaţi în propriul individualism, egoism, egocentrism, narcisism şi alte descrieri similare.

Din păcate, oamenii nu se mai consideră o parte dintr-un întreg, adică din Divinitate, ci din ce în ce mai mulţi se consideră a fi centrul universului, în jurul căruia alţii ,,trebuie” să se învârtă, căci – în opinia lor, fericirea vine din a lua şi prea puţin din a da.

În realitate, însă, când te centrezi exclusiv pe tine şi pe nevoile personale şi când cauţi să te iubeşti doar pe tine, iar pe cei din jur îi foloseşti, ai rupt legătura cu divinitatea şi nu mai poţi să spui că îl iubeşti pe D-zeu, căci D-zeu nu se află doar în tine, ci în fiecare dintre oameni, împreună.

Astfel, când un om se focusează doar pe sine şi caută să se raporteze doar la propria persoană, în vederea satisfacerii nevoilor sale, fără a se raporta şi la cei de lângă el, adică la modul în care deciziile şi acţiunile sale îi influenţează pe cei dragi şi implicit binele comun, relaţia dintre ei devine una disfuncţională, ca să nu spunem una toxică.

Cel mai frecvent se întâlnesc următoarele situaţii:

1. oameni cu un nivel ridicat de stres, care sunt epuizaţi din punct de vedere fizic şi psihic, deoarece îşi sacrifică sănătatea şi timpul pentru a avea din ce în ce mai mult material. Majoritatea dintre ei au relaţii distante cu partenerul şi copilul (în cazul în care au familie), iar acest aspect se adaugă la nemulţumirea lor. Cel mai adesea, ei au crescut cu anumite frustrări din punct de vedere material sau au ajuns la concluzia eronată că un om merită aprecierea celor din jur şi are valoare doar prin ceea ce deţine.

2. femei şi bărbaţi de carieră, cu o situaţie financiară foarte bună, care ajung în relaţii de prietenie şi de cuplu cu persoane care doar iau şi nu prea oferă nimic bun în schimb, astfel că la un moment dat realizează că au fost înşelaţi şi folosiţi. Majoritatea dintre ei au o stimă de sine scăzută în privinţa relaţiilor de dragoste şi consideră, în mod eronat, că pot câştiga dragostea unei persoane doar dacă îi oferă tot ceea ce aceasta îşi doreşte şi face sacrificii pentru ea.