Miercuri, 22 septembrie 2021, Senatul a votat – cu 71 de optiuni „pentru”, 11 „impotriva” si 41 de “abtineri” – proiectul de lege privind aprobarea Ordonantei de Urgenta nr. 68/2021, care transpune in legislatia romaneasca asa-numitul „Certificat digital” (sau „Certificat verde”) votat in Parlamentul European, care, pe scurt, introduce o serie de restrictii in libertatea de miscare a persoanelor nevaccinate.
Ca si cum nu ar fi fost suficient de abuziva regula pe care ne-o impune UE, senatorii PNL-USR-PLUS-UDMR au introdus restrictii pentru romanii nevaccinati in ceea ce priveste TOATE drepturile si libertatile – nu doar libertatea de miscare.
Deci inclusiv dreptul de a vota, dreptul de a merge la scoala sau la doctor.
Si nu prin lege (asa cum impune art. 53 din Constitutie, intarit de Decizia CCR 157/2020), ci prin norma infralegala – respectiv prin hotarare de Guvern (adoptata la propunerea CNSU).
Din fericire, aceasta poate fi pusa in opera doar pe perioada starii de alerta.
Din nefericire, dupa cum vedem, nimeni nu opreste Guvernul sa prelungeasca la nesfarsit starea de alerta, care dureaza deja de aproape un an si jumatate.
Iata ce contine alineatul 3 al articolului 4/1 din OUG 68/2021:
„In considerarea analizei factorilor de risc prevazuti la art. 3 alin. (4) (n.r. din Legea nr. 55/2020), la propunerea Comitetului National pentru Situatii de Urgenta, prin hotarare a Guvernului adoptata in temeiul art. 4 (n.r. tot din Legea 55/2020), pe durata starii de alerta se poate institui obligatia prezentarii certificatului digital prevazut la alin. (1) pentru asigurarea exercitarii drepturilor si libertatilor fundamentale, in interesul protejarii sanatatii publice si in scopul exclusiv al combaterii raspandirii epidemiei COVID-19. Conditiile privind prezentarea si verificarea certificatului digital prevazut la alin. (1), precum si categoriile de persoane care au obligatia prezentarii acestuia se stabilesc la propunerea Comitetului National pentru Situatii de Urgenta prin hotarare de Guvern adoptata conform art. 4 (n.r. din Legea 55/2020)”.
Source: LUJU