Search and Hit Enter

Un pas urias pentru aflarea adevarului de la COLECTIV

Judecatorii CAB Adina Dumitrache si Andrei Iugan au admis proba cu inscrisuri care releva ca artificiile folosite la concertul trupei Goodbye to Gravity erau conforme si puteau fi folosite in interior.

Producatorul artificiilor contrazice concluziile expertilor INSEMEX, neautorizati de MJ, care au sustinut ca focul a pornit de la artificii, precum si ale pompierului ISU care “a vazut doua scantei”.

Pe cine va crede instanta?

Document bomba in dosarul Colectiv.

Judecatorii Adina Pretoria Dumitrache si Andrei Viorel Iugan de la Sectia I penala a Curtii de Apel Bucuresti vor administra proba cu inscrisuri, constand in declaratia directorului societatii producatoare a artificiilor folosite in clubul Colectiv, care atesta ca materialul pirotehnic folosit la concertul din 30 octombrie 2015 din clubul Colectiv era conform si destinat folosirii si in interior, nu doar in exterior, asa cum au acreditat expertii Institutului National de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Miniera si Protectie Antiexploziva – INSEMEX.

Practic, in solutia de la fond s-a acordat credit declaratiilor facute de expertii INSEMEX – Institut care, atentie, nu aparea pe lista expertilor judiciari autorizati acreditati de Ministerul Justitiei – dar care cu toate acestea a stabilit, la sigur, cauza incendiului de la Colectiv.

Nici macar, Institutul National de Expertize Criminalistice (INEC) – ale caror expertize au fost deja atasate la dosar – nu a putut stabilit in clar cauza incendiului, retinand in Raportul de expertiza  ca “este posibil sa fi existat si o alta substanta care a contribuit la extinderea rapida a focului”.

De asemenea, declaratia data de producatorul artificiilor vine sa clarifice inclusiv “cele doua scantei” pe care le-ar fi vazut pompierul de la ISU si despre care a sustinut ca au fost cele care au declansat incendiu.Trebuie spus ca sustinerile reprezentatilor ISU, parte responsabila civilmente in cauza, sunt si cele pe care s-a bazat intreaga acuzatie facuta de procurorii DNA. Unde ati mai pomenit asa ceva?

Practic, prin admiterea cererii, este pentru prima data cand instanta ia in vedere si posibilitatea ca artificiile erau destinate si folosirii in spatiul inchis, nefiind vorba despre flacara calda (foc), astfel cum s-a acreditat ideea in toti acesti ani, ci despre o flacara rece care ar fi facut imposibila aprinderea stalpului si mai apoi a intregului plafon al clubului, provocand deflagratia.

In acest sens, Lumea Justitiei a efectuat mai multe teste care au relevat ca o artificie identica celei folosite la concertul din clubul Colectiv nu poate genera o explozie precum cea din seara de 30 octombrie 2015.

Judecatorii Dumitrache si Iugan vor astfel sa afle pentru prima data in acest proces daca artificiile folosite erau destinate folosirii in interior sau nu, motiv pentru care la termenul din 5 martie 2021 din dosarul nr. 17008/3/2016 au decis sa admita cererea formulata de Daniela Ioana Nita, patroana firmei de artificii care a asigurat materialul pirotehnic la concertul din clubul Colectiv al trupei Goodbye to Gravity.

Este vorba despre cererea privitoare la incuviintarea administrarii probei cu inscrisul constand in declaratia pe care Zhou Zhengjiang directorul societatii Liuyang Xiangxing Class A Fireworks Export Manufacture Co Ltd a dat-o in 9 octombrie 2020, din care rezulta ca artificiile folosite in clubul Colectiv in seara de 30 octombrie 2015 – articolul ES3402, respectiv fantana de scena 3m, 15 secunde, argintiu, produs in anul 2010 pentru societatea Enigma – erau destinate folosirii atat in interior, cat si in exterior.

In cererea depusa la instanta se precizeaza astfel ca administrarea acestei probe este necesara pentru aflarea adevarului in speta Colectiv, si pentru ca instanta sa cunoasca la momentul pronuntarii solutiei “complet si exact faptele in materialitatea lor”.

Caci, intr-adevar, despre asta este vorba: despre aflarea adevarului. Lucru solicitat atat de partile din dosar, cat si de parintii tinerilor pieriti in incendiu.

Proba care urmeaza sa fie administrata de instanta vine sa demonstreze ca artificiile folosite la concertul din Colectiv erau conforme, puteau fi folosite in interior si nu puteau reprezenta cauza incendiului din seara de 30 octombrie 2015.

Redam in continuare pasaje din cererea formulata la termenul din 5 martie de Daniela Ioana Nita, prin aparatorul sau, avocatu Constantin Florin Durgheu si incuviintata de completul format din judecatorii Adina Pretoria Dumitrache si Andrei Viorel Iugan:

“Incuviintarea si administrarea probei cu inscrisuri anterior mentionat este imperios necesara pentru justa solutionare a cauzei, avand in vedere faptul ca fundamentul acuzatiilor care mi se aduc au la baza sustinerea, complet eronata, potrivit careia produsul pirotehnic ES3402 pe care societatea mea l-a importat legal de la societatea Enigma Fireworks Ltd Bulgaria, ar fi destinat folosirii exlusiv in exterior.

La momentul analizei dar mai ales al pronuntarii asupra probei solicitate prin prezenta, va rog sa aveti in vedere faptul ca principiul fundamental al procesului penal este aflarea adevarului.

Este de necontestat faptul ca, pentru realizarea acestui principiu care este, in esenta, scopul procesului penal, este necesar ca dvs. onorata instanta de control judiciar, la momentul pronuntarii sentintei, sa cunoasteti complet si exact faptele in materialitatea lor.

Pentru atingerea acestui deziderat, va rog sa incuviintati proba solicitata prin prezenta, fiind mai presus de orice dubiu faptul ca sustinerea unor angajati INCD-INSEMEX potrivit careia produsul pirotehnic ES3402 ar fi destinat exclusiv folosintei in mediul exterior, nu poate fi crezuta / validata in determintul sustinerii directorului societatii care a fabricat produsul pirotehnic in discutie.

Respingerea administrarii probei constand in Declaratia data de catre directorul societatii care a produs articolul pirotehnic ar fi nelegala deoarece mi s-ar incalca dreptul la aparare si dreptul la un proces echitabil.

Intr-o asemenea ipoteza nefericita, instanta ar demonstra in mod indubitabil, atat faptul ca ignora dispozitiile imperative ale art. 100 alin. 2 din Codul de procedura penala, precum si faptul ca s-a antepronuntat, solutia de condamnare a subsemnatei fiind luata inaintea inceperii procesului.

Admiterea, in faza apelului, doar a unor probe in circumstantiere, in conditiile in care un inculpat a fost condamnat la o pedeapsa grea cu inchisoarea de catre instanta de fond, dupa respingerea tuturor probelor esentiale propuse in aparare, echivaleaza cu o executie care nu are nicio legatura cu principiile desfasurarii procesului penal intr-un stat de drept!”

Source: Elena Dumitrache – LUJU

Header: 08 Jun 1972 — Vietnamese children flee from their homes in the South Vietnamese village of Trang Bang after South Vietnamese planes accidently dropped a NAPALM bomb on the village, located 26 miles outside of Saigon. Twenty-five years later, the young girl running naked from her village, Phan Thi Kim Phuc, was named UNESCO goodwill ambassador. Image by © Bettmann/Corbis

Note:

Napalm is an incendiary mixture of a gelling agent and a volatile petrochemical [usually gasoline (petrol) or diesel fuel]. The name is a portmanteau of two of the constituents of the original thickening and gelling agents: co-precipitated aluminium salts of naphthenic acid and palmitic acid. Napalm B is the more modern version of napalm (utilizing polystyrene derivatives) and, although distinctly different in its chemical composition, is often referred to simply as “napalm”

Tags: