steampunk heart
Analysis

Vine generalul Nicolae Ciucă. Cu o bombă sub braț

Numai cine crede în coincidențe și-ar mai putea imagina că vizita în România a șefului Pentagonului a fost cu totul și cu totul întâmplătoare.

Și că între această vizită și mișcarea pe care o face astăzi Klaus Iohannis la Cotroceni nu ar exista nicio legătură.

În Europa lui „politically correct”, nu este deloc floare la ureche să pui un general cu patru stele, aproape mareșal, șef al unui Executiv civil. Probabil suntem singurul caz. Poate că și asta ține de excepționalismul românesc.

Fără acceptul Înaltei Porți, așa ceva nu se poate face. Și, iată, avem acceptul.

Vorba lui Klaus Iohannis. Că am ajuns să-l citez ca pe un mare cărturar. „Pentru asta au trebuit să moară oameni”. Acum va avea din nou „Guvernul lui”. Al patrulea. Mai dihai decât primele trei. Nu pot decât să presupun ceea ce urmează. Dacă președintele Klaus Iohannis a mers din rău în mai rău cu fiecare „Guvern al său”, știu la ce mă pot aștepta de la următorul Executiv. Executivul Ciucă.

În calea uitării însă am să așez o mică piedică. Chiar acum.

Militarul de carieră Nicolae Ciucă, despre care am relatat de câteva ori că este un impostor, care s-a prezentat drept erou de război, singurul comandant român de oaste în viață care a câștigat o bătălie importantă,

… undeva în Afganistan, în realitate el ajungând în acea localitate la zile bune după ce aceasta fusese eliberată de infanteriștii americani,

…are, asta este o realitate, mână bună. Nu fiindcă a fost, la solicitarea lui Klaus Iohannis, trecut în civilie. Nu fiindcă a mai fost numit premier de către președintele României în 2020. E drept, interimar.

El are mână bună și la locul de muncă și în familie. Și în rândul procurorilor militari.

Să o luăm pe rând. Am relatat de mai multe ori despre o mare nelegiuire săvârșită la vârful Armatei Române, cu banii Armatei Române, sub mandatul lui Nicolae Ciucă.

În mai multe tranșe, sute de mii de euro au fost păpați de un grup infracțional organizat aflat în coordonarea generalului aproape mareșal Ciucă. Și nu erau orice fel de bani. Erau banii destinați rețelei externe de informatori ai serviciului secret al Armatei Române.

Bani pentru persoane din teatrele de operații dispuse să ciripească. Bani pentru informații vitale în ceea ce privește eficiența operațiunilor militare care, până la urmă, se concretizează în cât mai puține vieți omenești jertfite pentru cât mai multe succese.

O gașcă de derbedei de la vârful serviciului secret al Armatei, aflat sub coordonarea directă a destoinicului general Ciucă,

… a devalizat de-a lungul anilor sume importante din bugetul rezervat acestor operațiuni secrete. Făcând o contabilitate falsă. Raportând plăți către informatori inexistenți.

Cum-necum, această afacere pestilențială a fost cocoloșită. Corb la corb nu-și scoate ochii. Fără vreun apropo la faimosul „Dosar Corbii”. În cele din urmă, un singur general din subordinea lui Ciucă a fost condamnat. Cu suspendare. Toți ceilalți au scăpat.

Și, atenție,

… a scăpat cu fața curată și distinsa doamnă Mioara Cristina Ciucă.

Soția generalului Ciucă. Care era contabila care, prin sarcinile ei de serviciu, verifica buna gestionare a acestor fonduri secrete ale Armatei. Soția verifica, iar soțul coordona.

A scăpat o piesă în dosar. Care a devenit publică.

Puși să dea cu subsemnatul, generalii devalizatori au mărturisit că o parte, poate nu prea importantă, din banii furați era destinată achiziționării unor cadouri pentru diverși demnitari.

În curând va ninge. Și din nou Klaus Iohannis, după ce-l va înscăuna pe Ciucă la Palatul Victoria, își va lua elegantul său costum de schi și va treiera pe pârtiile patriei. Costumul dat cadou de către serviciul secret al Armatei Române din banii furați.

Dar să vă spun, în premieră, una și mai bună. O adevărată bombă.

În luna decembrie a anului trecut, după ce a explodat scandalul cu devalizarea fondurilor secrete, doamna contabil, soția lui Ciucă, a bătut în retragere. S-a pensionat. Din poziția militară de subofițer.

Eu unul am crezut că a făcut acest lucru pentru a se pune la adăpost. Și mulți alții au crezut același lucru. Numai că această mișcare a avut un cu totul și cu totul alt sens.

După ce s-a pensionat, în scurt timp s-a reîncadrat la Ministerul Apărării Naționale. Într-o funcție mai importantă. Fictivă. Și a fost avansată de la subofițer la înaltul grad de locotenent-colonel. Evident, cu o soldă substanțial crescută. Și după asta ce credeți că a făcut fosta și viitoarea doamnă prim-ministru? S-a pensionat din nou. După această jonglerie, tot pe banii oștirii române, familia Ciucă și-a mai rotunjit puțin veniturile.

Astăzi se întâmplă ceea ce de mult timp anunț că se va întâmpla. Generalul aproape mareșal Nicolae Ciucă va fi nominalizat în urma unui nou simulacru de consultări de către președintele Klaus Iohannis în poziția de candidat de premier. După care lucrurile vor merge uns.

În țara în care mor 1.000 de oameni pe zi ca efect al cinismului unui președinte și a „Guvernelelor sale”, vom avea, iată, un excepțional cuplu la vârful Palatului Victoria.

Un general aproape mareșal și o consoartă făcută peste noapte locotenent-colonel. Ca mulțumire pentru discreția cu care a acoperit cea mai scandaloasă devalizare a banilor oștirii din istoria recentă. Iar pentru asta „au trebuit să moară oameni”.

Original: Sorin Rosca Stanescu – CORECT Politics