steampunk heart
Op-Ed

Watch: Un celebru episcop român sare în apărarea lui Novak Djokovic

Episcopul Macarie al Europei de Nord s-a dezlănțuit în timpul unei predici în apărarea jucătorului sârb Novak Djokovici: ”Oare am mai trăit noi timpuri în care omul sănătos să fie considerat un pericol public, să fie exclus din comunitate?”, le-a spus el credincioșilor.

Arhiereul român a făcut referire la cazul Djokovic cu ocazia Sfintei liturghii oficiate duminică, 16 ianuarie, el punând întrebarea când s-a mai întâmplat ca un om sănătos să fie considerat un pericol pentru comunitate, așa cum s-a întâmplat cu Djokovici în Australia.

„Am observat că în vechime, leproșii erau marginalizați și ostracizați. Din nefericire, în numele binelui comun, în zilele noastre, chiar și cei sănătoși și cei curați, sunt ostracizați și sunt considerați un pericol pentru societate”, a făcut ierarhul o comparație istorică.

Episcopul Macarie a adăugat că vedem cu ochii noștri ce se întâmplă cu un sârb, cu un frate de-al nostru, în credință, cu unul dintre cei mai buni jucători din tenisul mondial, Novak Djokovici, ”pe care l-am pomenit și acum la Dumnezeiasca liturghie”.

”Oare am mai trăit noi timpuri în care omul sănătos să fie considerat un pericol public, să fie exclus din comunitate? Nu cred”, a spus arhiereul în predica sa, îndemnând la rugăciune pentru cei care suferă pe nedrept.

”Din nefericire, în ochii puternicilor acestor lumi, sunt vinovate victimele, nu persecutorii”, a conchis ierarhul român al Europei de Nord.

Source: SPUTNIK